EDUCAȚIA TIMPURIE,
O ȘANSĂ
PENTRU VIITORUL COPIILOR
Prof. Înv.
Preprimar: ANA VOICU
GRĂDINIȚA VALEA
VOIEVOZILOR
Educaţia
timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social
existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă,
cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta fiinţa umană cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice,
culturale specifice, cu identitate şi demnitate proprie. Aceasta reprezintă
începutul educaţiei şi autoeducaţiei continue. Ea asigură fundamentele
dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale şi
culturale complexe. Ceea ce învaţă copiii în primii ani reprezintă mai mult de
jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii.
Educaţia timpurie se
realizează ca educaţie informală în familie, în relaţii de vecinătate şi în
relaţii comunitare, prin mass-media – ca educaţie formală în creşe, grădiniţe
şi alte instituţii de ocrotire şi educaţie; şi sub forma educaţiei nonformale
în cluburi sportive, cluburi ale copiilor şi elevilor, dar se poate şi prin
biblioteci, muzee, activităţi ale unor organizaţii nonguvernamentale ş.a.
Educaţia timpurie pentru
valori reprezintă un tip de educaţie care îşi asumă misiunea şi
responsabilitatea de a promova valori în mod explicit şi eficient prin
finalităţi clare.
În pedagogia românească
educaţia timpurie reprezintă un concept nou. În mod tradiţional, problematica
pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educaţie preşcolară.
Actuala politică educaţională nu include o secţiune specifică privind educaţia timpurie
a copilului în perioada 0-3 ani. Focalizarea în domeniul educaţiei timpurii din
cadrul actualei politici educaţionale se face pe educaţia preşcolară. Atât
priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan internaţional impun cu
stringenţă stabilirea unei politici şi a unui sistem de educaţie timpurie în
interiorul cadrului mare al programului de Dezvoltare Timpurie a Copilului. De
asemenea, este important ca sistemul naţional de educaţie timpurie să se
dezvolte în contextul dat de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de Ţintele
Mileniului pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015 şi de
precondiţiie pentru integrare europeană a României, ca membru cu drepturi
depline.
Scopul Strategiei în domeniul educaţiei timpurii a copilului
este de a-i asigura fiecărui copil dreptul la educaţie şi la dezvoltare deplină
pentru a-i da posibilitatea să-şi atingă potenţialul maxim şi pentru a atinge
standardele europene şi internaţionale.
Obiectivul programelor
de Dezvoltare Timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoţională şi
socială a copiilor şi, pe termen lung, de a promova supravieţuirea copilului.
Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă
deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul
de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil şi mai
costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Este bine cunoscut şi
evident faptul că alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi
de societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată influenţă
asupra progresului individual al copilului şi asupra progresului naţiunilor în
sens larg.
Calitatea îngrijirii şi a protecţiei în
această perioadă sunt cheile care înlătură moartea, boala, întârzierea în
creştere, trauma, proasta alimentaţie, întârzierile de dezvoltare atâta timp
cât ele asigură o creştere sănătoasă, stima de sine şi abilitatea de a învăţa,
lucruri care, în schimb, sunt cruciale pentru pregătirea pentru şcoală,
învăţarea continuă, eficacitatea programelor şcolare şi abilitatea viitoare a
copiilor de a contribui ca părinţi, actori economici şi cetăţeni. Astfel,
investiţia în copii cât mai de timpuriu ne conduce, pe termen lung, la dezvoltare
socială şi la realizarea susţinută a drepturilor copilului.
Pe plan internaţional,
perioada de timp pentru educaţie timpurie este definită ca o perioadă a vieţii
copilului de la concepţie până la vârsta de 8 ani; şi asta pentru că, în primul
rând, acum are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Cei mai importanţi
sunt primii doi ani din viaţă, când apar cele mai semnificative schimbări din punct de
vedere intelectual, emoţional, pshihologic şi social.
Un program
eficient educativ este un program care îşi propune să ia în seamă copilul de la
primele momente ale existenţei sale şi care implică toţi agenţii educaţionali
care contribuie la creşterea şi dezvoltarea lui.
Conceptul de
educaţie timpurie se referă aşadar la două dimensiuni:
·
începerea preocupărilor educaţionale de la
vârstele mici;
·
implicarea familiei şi
comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar.
Instituţiile
de educaţie nu se pot substitui familiei, ci o sprijină şi contribuie la
dezvoltarea relaţiilor intra şi extra familiale. Nici
o instituţie, oricât de bună ar fi ea, nu poate înlocui familia. Educaţia
timpurie se preocupă de extinderea strategiilor de stimulare şi dezvoltare a
copilului şi în familie. Aceasta prevede parteneriate active cu părinţii
copiilor, în aşa fel încât aceştia să continue acasă ceea ce se realizează la
creşă sau la grădiniţă şi chiar să-şi îmbunătăţească practicile parentale.
Familia şi comunitatea trebuie să participle activ şi eficient încă din primul
an de viaţă a copilului la creşterea, îngrijirea, sănătatea şi educaţia
copilului şi până la intrarea lui la şcoală.
Beneficiarii primari ai educaţiei timpurii sunt copiii, iar
beneficiarii secundari sunt părinţii, educatorii şi toţi agenţii educaţionali
din comunitate.
Premisele educaţiei timpurii sunt următoare:
·
vârsta timpurie este cea
mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii copilului;
·
perioada de la naştere până la intrarea în
şcoală cere stimulare;
·
pentru dezvoltarea optimă a copilului este necesar
parteneriatul educaţional în familie, între familii, în comunitate, între
instituţii care au rol în creşterea, îngrijirea şi educaţia copilului;
·
şi părinţii şi educatorii au nevoie de sprijin
în educarea copiilor.
Educaţia
timpurie presupune:
·
un început bun;
·
un parteneriat educaţional
(Copii – famile – grădiniţă – comunitate
);
·
învăţarea şi dezvoltarea conform nevoilor
individuale.
Educaţia
timpurie în grădiniţă se referă la:
ü
învăţarea prin joc;
ü
participarea copiilor la alegerea
activităţilor, jocurilor, jucăriilor;
ü
organizarea adecvată a mediului ambient;
ü
parteneriatul educaţional
(grădiniţă-famile-comunitate)
ü
flexibilitatea strategiilor de
predare-învăţare-evaluare.
Educaţia
timpurie oferă şanse egale de creştere, dezvoltare, îngrijire, educaţie, fără
discriminare pentru copiii care provin din familii instabile, fără părinţi, cu
sănătate precară, cu deficienţe sau cu posibilităţi materiale financiare
scăzute.
Izvoarele unui
proiect educativ pentru vârstele timpurii trebuie găsite în:
·
documentele internaţionale
referitoare la importanţa educaţiei la aceste vârste;
·
documentele naţionale care se referă la reforma
şi restructurarea sistemului educativ;
·
cercetările
interdisciplinare asupra copilului de la 0 la 7 ani;
·
tradiţia şi practicile pozitive
din educaţia preşcolară românească;
·
cercetare-acţiune
asupra efectelor acestui program.
Principiile
cele mai importante ale educaţiei timpurii sunt:
·
fiecare copil este unic,
cu nevoile, trebuinţele, particularităţile sale specifice. Educaţia trebuie să
ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil;
·
educaţia timpurie se referă la fiecare copil în
parte, şi nu la educaţia “copiilor”;
·
este imperativă respectarea nevoilor copiilor:
a)
de bază: îngrijire, cunoaştere, hrană;
b)
afective: dragoste,
securitate afectivă, întărire pozitivă a acţiunilor;
c)
de acţiune: joc liber
ales.
·
educaţia este continuă, ea
începe din primele momente ale vieţii şi durează cât aceasta;
·
în centrul actului
educativ trebuie să stea copilul cu cerinţele sale individuale;
·
se impune cunoaşterea, observarea copilului;
·
să existe un echilibru permanent între
activităţile intelectuale-activ-sociale şi afective şi activităţile de
dezvoltare psiho-motorie şi a limbajului;
·
dezvoltarea copilului începe din momentul
concepţiei în dependenţă cu mediul şi se află în strânsă legătură cu mediul
înconjurător şi cu sine însuşi;
·
dezvoltarea copilului este dependentă de
ocaziile pe care le oferă jocul;
·
copiii se nasc cu potenţialităţi virtuale de
dezvoltare, învăţare, comunicare, pe care numai stimularea şi orientarea pozitivă
le vor transforma în capacităţi;
·
învăţarea este fundamentală în dezvoltarea
socială, fizică, intelectuală, emoţională, spirituală etc;
·
cerinţele copilului faţă de educaţie pot fi
satisfăcute dacă activitatea educativă începe cu cunoaşterea lor;
·
în educaţia timpurie forma specifică de
activitate a copilului este jocul, de aceea învăţarea depinde la această vârstă
de joc;
·
jocul care asigură dezvoltarea este jocul liber
ales, în concordanţă cu nevoile şi cerinţele educative ale copilului;
·
oferind copiilor ocazii de joc şi dându-le
posibilitatea de a alege liber jocurile şi jucăriile, se deschide motivaţia
intrinsecă pentru activitate şi asumarea deciziilor şi responsabilităţilor;
·
amenajarea mediului educaţional prin arii sau
domenii de activitate şi joc constituie o formă optimă de realizare a
alegerilor timpurii şi a ocaziilor de experimentare;
·
ariile de stimulare sunt o expresie de
curriculum creativ; o nouă manieră de organizare a spaţiului educativ în care
se petrece jocul şi deci învăţarea. Ele nu se confundă
cu activităţile liber alese, organizate în momentele de “pauză” a procesului educativ
·
grădiniţa este mediul
ideal de conducere indirectă a dezvoltării personalităţii copiilor prin
oferirea ocaziilor de explorare şi relaţionare prin joc şi astfel de dezvoltare
a personalităţii ca parte componentă a educaţiei timpurii;
În
termeni de strategie didactică, programele de educaţie timpurie din
perspective educaţiei pentru toţi au la bază:
·
reconsiderarea jocului, ca instrument principal personal de
învăţare şi devenire la copiii mici;
·
libertatea de alegere a jocului corespunzător cerinţelor de
învăţare şi dezvoltare, prin orientare indirectă din partea adultului-educator;
·
cunoaşterea şi evaluarea continuă a nivelului de
dezvoltare a copilului, ca şi a abaterilor în dezvoltare;
·
organizarea mediului de învăţare/joc în cele mai adecvate
şi eficiente modalităţi, pe principiul învăţării active şi participative, ca
bază a motivaţiei ulterioare;
·
stimularea vieţii de relaţie a copilului, ca formă
a comunicării sale cu lumea (relaţia cu ceilalţi copii şi cu adulţii, cu
obiectele, cu sine, cu activităţile sale de joc) şi ca nucleu al formării
personalităţii sale;
·
individualizarea şi tratarea adecvată a copilului în actul
educaţional se completează prin învăţarea în cooperare şi prin metode de
antrenare a grupului în activităţile de învăţare. Se oferă astfel posibilitatea
sprijinirii unor momente cheie în dezvoltarea şi integrarea socială, prin
formarea conduitelor de cooperare şi colaborare necesare;
·
implicarea familiei (părinţii ca parteneri în educaţie) şi a
comunităţii (ca resursă şi sprijin permanent) în dezvoltarea şi educarea
copiilor. Părinţii sunt încurajaţi să ia parte la planificarea şi derularea
programelor educative pentru copiii de vârste mici, ceea ce incumbă o
responsabilizare şi o eficienţă sporită.
Copilul vine
în grădiniţă cu o experienţă importantă. Studiile demonstrează că există
posibilitatea influenţării educative chiar din perioada intrauterină
(experimentele efectuate cu audiţie muzicală). Pe de altă parte, influenţele
educative din grădiniţă trebuie să fie în consens cu toate celelalte influenţe
educative permanente sau temporare care acţionează asupra copilului.
Copilul
nu este o materie de modelat, ci o personalitate în devenire care se poate constitui
ca partener a propriei sale formări. Depinde de educatoare să ofere ocazii de
dezvoltare şi să construiască împreună cu familia condiţiile experimentării
acţionale şi motivate şi condiţiile socializării copilului.
RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE
- Bunescu, Ghe., Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.1educat.ro;
- Ezechil, Liliana, Păişi Lăzărescu, Mihaela, Laborator preşcolar, Ed. V&I INTEGRAL, Bucureşti, 2002;
- Niculescu, Rodica, Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999;
- Tomşa, Ghe., Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.E.C, Bucureşti, 2005;
- Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1999;
- Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura „Aramis”, 2002;
- www.unicef.org/romania/ro/children
- www.edu.ro
- www.see-educoop.net
- www.scoalaparintilor.ro/interviuri/interviu/educatie-timpurie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu