Stimularea comunicării orale în activitățile de povestire

STIMULAREA COMUNICĂRII ORALE ÎN ACTIVITĂŢILE DE POVESTIRE PRIN UTILIZAREA  METODELOR  INTERACTIVE  DE  GRUP

Prof. Înv. Preprimar ANA VOICU

GRĂDINIȚA VALEA VOIEVOZILOR

Educarea conduitei verbale a preşcolarului constituie o premisă psihopedagogică a pregătirii lui pentru şcoală. Intreaga experienţă instructiv- educativă din grădiniţă şi şcoală atestă posibilitatea cultivării limbajului oral în strânsă legătură cu operaţiile gândirii.

Prin metodele interactive de grup, copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, de a combina şi de a învăţa lucruri de care vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de adult. Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice de cunoaştere. Metodele interactive de grup stimulează creativitatea, comunicarea, activitatea tuturor copiilor şi formarea de capacităţi ca: spiritul critic, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative îndrăzneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare.

            Prin intermediul metodelor interactive de grup, noi, dascălii încercăm să mobilizăm structurile cognitive şi operatorii ale copiilor transformându-i în  coparticipanţi ai propriei formări.

În cele ce urmează exemplific câteva metode interactive de grup care contribuie la dezvoltarea  capacităţii de comunicare orală. Aceste metode au fost utilizate în cadrul activitaţilor de povestire atât la şcoală cât şi la grădiniţă.

Pentru povestea  ,,Fata babei şi fata moşneagului” de Ion Creangă s-au folosit metodele Diagrama Wenn cu preşcolarii  şi Cvintetul cu şcolarii iar la povestea  ,,Ciuboţelele ogarului” de Călin Gruia s-au utilizat metodele Explozia stelară la grădiniţă  şi Cubul la şcoală.

Ø      Diagrama Wenn

       Pentru Diagrama Wenn se pregătesc coli cartonate pe care sunt realizate diagramele. Se împart copiii în două grupuri şi se stabilesc sarcinile de lucru. Fiecare grup completează diagrama- în cercul verde vor aşeza siluete, imagini care scot în evidenţă trăsăturile personajului pozitiv ( fata moşneagului), iar în cercul roşu vor aşeza siluete, imagini care definesc trăsăturile personajului negativ ( fata babei). În spaţiul galben care intersectează cele două cercuri vor aşeza imagini, desene care ilustrează asemănări între personajul pozitiv şi negativ. Utilizând această metodă în etapa de fixare a cunoştinţelor, copiii au desprins ideea principală din text: ,,Personajele care săvârşesc fapte bune sunt personaje pozitive, iar cele care săvârşesc fapte rele sunt negative”.

Ø      Cvintetul

Cvintetul este o poezioară de cinci versuri prin care se rezumă un conţinut de idei. Activitatea se poate desfăşura individual, în perechi sau în echipă.

Structura cvintetului:

1. primul vers este un singur cuvânt- cheie ( substantiv);
2. al doilea vers este format din două adjective care descriu ceva;
3. al treilea vers este format din trei verbe ( de obicei la gerunziu);
4. al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă păreri, sentimente faţă de subiectul în cauză;
5. al cincilea vers este un cuvânt care exprimă esenţa problemei;

                   

Exemplu: Fata moşului şi fata babei

Fata babei                                                                Fata moşului

urâtă, leneşă,                                                            frumoasă, blândă,

lenevind, minţind, prefăcându-se                            muncind, răbdând, îngrijind

Leneşa alege lada nouă.                                           Fata harnică este rasplătită.

Personaj negativ                                                       Hărnicie

Pe lângă sintetizarea rapidă a cunoştinţelor referitoare la un anumit subiect, metoda este deosebit de atractivă pentru micii şcolari, care descoperă cu plăcere că nu este atât de greu ,,a scrie versuri”. De aceea implicarea lor este unanimă.

În cadrul povestirii ,,Ciuboţelele ogarului” de Călin Gruia, s-a utilizat metoda Explozia stelară în etapa de fixare a cunoştinţelor.

Se împart copiii în cinci grupuri corespunzătoare celor cinci tipuri de întrebări. Copiii au avut sarcina de a asculta pe rând fragmente din poveste şi de a elabora întrebări. Conţinutul fiecărui fragment a fost ilustrat printr-o imagine pe care au aşezat-o pe steaua mare. Textul a fost prelucrat în aşa fel încât să conţină întrebările: CE? CINE? UNDE? CÂND? DE CE?

Ø      Explozia stelară- Text- suport ,,Ciuboţelele ogarului”

Ce l-a întrebat iepurele pe ogar?                  

Ce mâncare le-a oferit Moş Martin?

Ce le-a cerut Moş Martin oaspeţilor?

Ce a făcut iepurele?

Ce nu şi-a găsit ogarul?

Cine i-a propus iepurelui să poposească la han?

Cine i-a primit la han?

Cine s-a prefăcut că nu-şi găseşte banii?

Cine i-a plătit lui Moş Martin?

Cine a râs de ogar?

Când se ducea iepurele spre iarmaroc?

Când a început iepurele să mănânce?

Când le-a cerut Moş Martin banii?

Când i-a luat iepurele ciuboţelele?

Când s-a trezit ogarul?

Unde se ducea iepurele?

Unde au ajuns  iepurele şi ogarul?

Unde îşi caută ogarul banii?

Unde erau aşezate ciuboţelele?

Unde a fugit iepurele?

De ce se ducea iepurele la iarmaroc?

De ce n-a vrut iepurele să mănânce?

De ce n-a plătit ogarul?

De ce i-a luat iepurele ciuboţelele ogarului?

De ce Ogarul aleargă după iepure?

Beneficiile acestei metode sunt:

Stimulează comunicarea orală şi creativitatea individuală şi în grup a copiilor;

Facilitează crearea de întrebări în grup şi individual pentru a repovesti conţinutul poveştii urmărind succesiunea logică a evenimentelor;

Dezvoltă şi exersează gândirea cauzală, limbajul, atenţia distributivă a elevilor

Ø      Metoda cubului

Metoda este folosită când se doreşte explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective oferind elevilor posibilitatea dezvoltării competenţelor complexe şi integratoare.

Etape:

-se realizează un cub care are feţele numerotate de la 1 la 6;

- se anunţă subiectul pus în studiu;

- se împarte clasa în 6 grupe care examinează tema din perspectiva cerinţei de pe una din feţele cubului;

Cerinţe pentru metoda cubului- povestea ,,Ciuboţelele ogarului”:

Compară iepurele şi Ogarul, folosind cât mai multe adjective!

Asociază purtarea iepurelui sau a Ogarului cu alte personaje cunoscute de tine din lecturile citite!

Analizează faptele celor trei personaje: Iepurele, Moş Martin şi Ogarul!

Argumentează de ce este corect/ incorect comportamentul Iepurelui!

Descrie călătoria iepurelui din finalul poveştii!

Aplică semnele de punctuaţie potrivite la sfârşitul propoziţiilor!

,, Iepurele nu avu încotro şi-l ascultă pe Ogar (  )

(  ) Cât ai dat pe încălţări (  ) întrebă sfios Iepurele.

(  ) Doi galbeni (  ) cât să dau (  ) îi răspunse fudul Ogarul (  )”

Metodele interactive au marele merit că dezvoltă capacităţi cognitive superioare precum: gândirea divergentă şi convergentă, imaginaţia constructivă, capacitatea de explorare, de emitere  şi de verificare de ipoteze, capacitatea de descoperire, capacitatea rezolutivă, capacitatea de analiză critică şi reflecţie.

            Ca o concluzie putem afirma că pentru noi, cadrele didactice, modalitatea prin care am abordat aceasta temă constituie o provocare în direcţia promovării unor metode şi tehnici noi de lucru cu şcolarii şi preşcolarii.

Bibliografie:

• Bout, Odarca, Ghid de practică pedagogică pentru elevi şi studenţi, Sighetul Marmaţiei, 2006
• Lespezanu, Monica, Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar, Editura Omfal Esenţial , Bucureşti, 2007
• Mitu, Florica, Antonovici, Ştefania, Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar, Editura Humanitas Educaţional , Bucureşti, 2005

Educația timpurie

EDUCAȚIA TIMPURIE,

O ȘANSĂ

PENTRU VIITORUL COPIILOR

Prof. Înv. Preprimar: ANA VOICU

GRĂDINIȚA VALEA VOIEVOZILOR

Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă, cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta fiinţa umană cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice, culturale specifice, cu identitate şi demnitate proprie. Aceasta reprezintă începutul educaţiei şi autoeducaţiei continue. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale şi culturale complexe. Ceea ce învaţă copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii.

Educaţia timpurie se realizează ca educaţie informală în familie, în relaţii de vecinătate şi în relaţii comunitare, prin mass-media – ca educaţie formală în creşe, grădiniţe şi alte instituţii de ocrotire şi educaţie; şi sub forma educaţiei nonformale în cluburi sportive, cluburi ale copiilor şi elevilor, dar se poate şi prin biblioteci, muzee, activităţi ale unor organizaţii nonguvernamentale ş.a.

Educaţia timpurie pentru valori reprezintă un tip de educaţie care îşi asumă misiunea şi responsabilitatea de a promova valori în mod explicit şi eficient prin finalităţi clare.

În pedagogia românească educaţia timpurie reprezintă un concept nou. În mod tradiţional, problematica pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educaţie preşcolară. Actuala politică educaţională nu include o secţiune specifică privind educaţia timpurie a copilului în perioada 0-3 ani. Focalizarea în domeniul educaţiei timpurii din cadrul actualei politici educaţionale se face pe educaţia preşcolară. Atât priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan internaţional impun cu stringenţă stabilirea unei politici şi a unui sistem de educaţie timpurie în interiorul cadrului mare al programului de Dezvoltare Timpurie a Copilului. De asemenea, este important ca sistemul naţional de educaţie timpurie să se dezvolte în contextul dat de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de Ţintele Mileniului pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015 şi de precondiţiie pentru integrare europeană a României, ca membru cu drepturi depline.

Scopul Strategiei în domeniul educaţiei timpurii a copilului este de a-i asigura fiecărui copil dreptul la educaţie şi la dezvoltare deplină pentru a-i da posibilitatea să-şi atingă potenţialul maxim şi pentru a atinge standardele europene şi internaţionale.

Obiectivul programelor de Dezvoltare Timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoţională şi socială a copiilor şi, pe termen lung, de a promova supravieţuirea copilului. Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Este bine cunoscut şi evident faptul că alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată influenţă asupra progresului individual al copilului şi asupra progresului naţiunilor în sens larg.

 Calitatea îngrijirii şi a protecţiei în această perioadă sunt cheile care înlătură moartea, boala, întârzierea în creştere, trauma, proasta alimentaţie, întârzierile de dezvoltare atâta timp cât ele asigură o creştere sănătoasă, stima de sine şi abilitatea de a învăţa, lucruri care, în schimb, sunt cruciale pentru pregătirea pentru şcoală, învăţarea continuă, eficacitatea programelor şcolare şi abilitatea viitoare a copiilor de a contribui ca părinţi, actori economici şi cetăţeni. Astfel, investiţia în copii cât mai de timpuriu ne conduce, pe termen lung, la dezvoltare socială şi la realizarea susţinută a drepturilor copilului.

Pe plan internaţional, perioada de timp pentru educaţie timpurie este definită ca o perioadă a vieţii copilului de la concepţie până la vârsta de 8 ani; şi asta pentru că, în primul rând, acum are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Cei mai importanţi sunt primii doi ani din viaţă, când apar  cele mai semnificative schimbări din punct de vedere intelectual, emoţional, pshihologic şi social.

Un program eficient educativ este un program care îşi propune să ia în seamă copilul de la primele momente ale existenţei sale şi care implică toţi agenţii educaţionali care contribuie la creşterea şi dezvoltarea lui.

Conceptul de educaţie timpurie se referă aşadar la două dimensiuni:

·         începerea preocupărilor educaţionale de la vârstele mici;

·         implicarea familiei şi comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar.

Instituţiile de educaţie nu se pot substitui familiei, ci o sprijină şi contribuie la dezvoltarea relaţiilor intra şi extra familiale. Nici o instituţie, oricât de bună ar fi ea, nu poate înlocui familia. Educaţia timpurie se preocupă de extinderea strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi în familie. Aceasta prevede parteneriate active cu părinţii copiilor, în aşa fel încât aceştia să continue acasă ceea ce se realizează la creşă sau la grădiniţă şi chiar să-şi îmbunătăţească practicile parentale. Familia şi comunitatea trebuie să participle activ şi eficient încă din primul an de viaţă a copilului la creşterea, îngrijirea, sănătatea şi educaţia copilului şi până la intrarea lui la şcoală.

Beneficiarii primari ai educaţiei timpurii sunt copiii, iar beneficiarii secundari sunt părinţii, educatorii şi toţi agenţii educaţionali din comunitate.

Premisele educaţiei timpurii sunt următoare:

·         vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii copilului;

·         perioada de la naştere până la intrarea în şcoală cere stimulare;

·         pentru dezvoltarea optimă a copilului este necesar parteneriatul educaţional în familie, între familii, în comunitate, între instituţii care au rol în creşterea, îngrijirea şi educaţia copilului;

·         şi părinţii şi educatorii au nevoie de sprijin în educarea copiilor.

Educaţia timpurie presupune:

·         un început bun;

·         un parteneriat educaţional (Copii – famile – grădiniţă – comunitate );

·         învăţarea şi dezvoltarea conform nevoilor individuale.

Educaţia timpurie în grădiniţă se referă la:

ü               învăţarea prin joc;

ü               participarea copiilor la alegerea activităţilor, jocurilor, jucăriilor;

ü               organizarea adecvată a mediului ambient;

ü               parteneriatul educaţional (grădiniţă-famile-comunitate)

ü               flexibilitatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare.

Educaţia timpurie oferă şanse egale de creştere, dezvoltare, îngrijire, educaţie, fără discriminare pentru copiii care provin din familii instabile, fără părinţi, cu sănătate precară, cu deficienţe sau cu posibilităţi materiale financiare scăzute.

Izvoarele unui proiect educativ pentru vârstele timpurii trebuie găsite în:

·         documentele internaţionale referitoare la importanţa educaţiei la aceste vârste;

·         documentele naţionale care se referă la reforma şi restructurarea sistemului educativ;

·         cercetările interdisciplinare asupra copilului de la 0 la 7 ani;

·         tradiţia şi practicile pozitive din educaţia preşcolară românească;

·         cercetare-acţiune asupra efectelor acestui program.

Principiile cele mai importante ale educaţiei timpurii sunt:

·         fiecare copil este unic, cu nevoile, trebuinţele, particularităţile sale specifice. Educaţia trebuie să ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil;

·        educaţia timpurie se referă la fiecare copil în parte, şi nu la educaţia “copiilor”;

·        este imperativă respectarea nevoilor copiilor:

a)           de bază: îngrijire, cunoaştere, hrană;

b)            afective: dragoste, securitate afectivă, întărire pozitivă a acţiunilor;

c)            de acţiune: joc liber ales.

·         educaţia este continuă, ea începe din primele momente ale vieţii şi durează cât aceasta;

·         în centrul actului educativ trebuie să stea copilul cu cerinţele sale individuale;

·        se impune cunoaşterea, observarea copilului;

·        să existe un echilibru permanent între activităţile intelectuale-activ-sociale şi afective şi activităţile de dezvoltare psiho-motorie şi a limbajului;

·        dezvoltarea copilului începe din momentul concepţiei în dependenţă cu mediul şi se află în strânsă legătură cu mediul înconjurător şi cu sine însuşi;

·        dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le oferă jocul;

·        copiii se nasc cu potenţialităţi virtuale de dezvoltare, învăţare, comunicare, pe care numai stimularea şi orientarea pozitivă le vor transforma în capacităţi;

·        învăţarea este fundamentală în dezvoltarea socială, fizică, intelectuală, emoţională, spirituală etc;

·        cerinţele copilului faţă de educaţie pot fi satisfăcute dacă activitatea educativă începe cu cunoaşterea lor;

·        în educaţia timpurie forma specifică de activitate a copilului este jocul, de aceea învăţarea depinde la această vârstă de joc;

·        jocul care asigură dezvoltarea este jocul liber ales, în concordanţă cu nevoile şi cerinţele educative ale copilului;

·        oferind copiilor ocazii de joc şi dându-le posibilitatea de a alege liber jocurile şi jucăriile, se deschide motivaţia intrinsecă pentru activitate şi asumarea deciziilor şi responsabilităţilor;

·        amenajarea mediului educaţional prin arii sau domenii de activitate şi joc constituie o formă optimă de realizare a alegerilor timpurii şi a ocaziilor de experimentare;

·        ariile de stimulare sunt o expresie de curriculum creativ; o nouă manieră de organizare a spaţiului educativ în care se petrece jocul şi deci învăţarea. Ele nu se confundă cu activităţile liber alese, organizate în momentele  de “pauză” a procesului educativ

·        grădiniţa este mediul ideal de conducere indirectă a dezvoltării personalităţii copiilor prin oferirea ocaziilor de explorare şi relaţionare prin joc şi astfel de dezvoltare a personalităţii ca parte componentă a educaţiei timpurii;

În termeni de strategie didactică, programele de educaţie timpurie din perspective educaţiei pentru toţi au la bază:

·         reconsiderarea jocului, ca instrument principal personal de învăţare şi devenire la copiii mici;

·         libertatea de alegere a jocului corespunzător cerinţelor de învăţare şi dezvoltare, prin orientare indirectă din partea adultului-educator;

·         cunoaşterea şi evaluarea continuă a nivelului de dezvoltare a copilului, ca şi a abaterilor în dezvoltare;

·         organizarea mediului de învăţare/joc în cele mai adecvate şi eficiente modalităţi, pe principiul învăţării active şi participative, ca bază a motivaţiei ulterioare;

·         stimularea vieţii de relaţie a copilului, ca formă a comunicării sale cu lumea (relaţia cu ceilalţi copii şi cu adulţii, cu obiectele, cu sine, cu activităţile sale de joc) şi ca nucleu al formării personalităţii sale;

·         individualizarea şi tratarea adecvată a copilului în actul educaţional se completează prin învăţarea în cooperare şi prin metode de antrenare a grupului în activităţile de învăţare. Se oferă astfel posibilitatea sprijinirii unor momente cheie în dezvoltarea şi integrarea socială, prin formarea conduitelor de cooperare şi colaborare necesare;

·         implicarea familiei (părinţii ca parteneri în educaţie) şi a comunităţii (ca resursă şi sprijin permanent) în dezvoltarea şi educarea copiilor. Părinţii sunt încurajaţi să ia parte la planificarea şi derularea programelor educative pentru copiii de vârste mici, ceea ce incumbă o responsabilizare şi o eficienţă sporită.

Copilul vine în grădiniţă cu o experienţă importantă. Studiile demonstrează că există posibilitatea influenţării educative chiar din perioada intrauterină (experimentele efectuate cu audiţie muzicală). Pe de altă parte, influenţele educative din grădiniţă trebuie să fie în consens cu toate celelalte influenţe educative permanente sau temporare care acţionează asupra copilului.

Copilul nu este o materie de modelat, ci o personalitate în devenire care se poate constitui ca partener a propriei sale formări. Depinde de educatoare să ofere ocazii de dezvoltare şi să construiască împreună cu familia condiţiile experimentării acţionale şi motivate şi condiţiile socializării copilului.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE

• Bunescu, Ghe., Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.1educat.ro; 
• Ezechil,  Liliana, Păişi Lăzărescu, Mihaela, Laborator preşcolar, Ed. V&I INTEGRAL, Bucureşti, 2002;
• Niculescu, Rodica, Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999;
• Tomşa, Ghe., Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.E.C, Bucureşti, 2005;
• Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1999;
• Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura „Aramis”, 2002;
• www.unicef.org/romania/ro/children
• www.edu.ro
• www.see-educoop.net
• www.scoalaparintilor.ro/interviuri/interviu/educatie-timpurie